Se cere DEMISIA Liei Olguţa Vasilescu: ‘Legea salarizării a fost făcută ‘pe genunchi”

Amânările unor creşteri salariale din sectorul bugetar a declanşat scandalul în politică. Dacă sindicatele anunţă proteste de amploare, Opoziţia ‘sare la gâtul’ Guvernului. Şefii de la Uniunea Salvaţi România cer demisia Ministrului Muncii, Lia Olguţa Vasilescu. „Legea salarizării unitare este o lege făcută pe genunchi care a reușit performanța să nemulțumească pe toată lumea. Decizia de amânare a majorărilor salariale din sectorul bugetar arată degringolada din finanțele publice ale României și incompetența ministrului muncii Olguța Vasilescu. Ca urmare, USR a cerut, marți, în cadrul sedinței Comisiei de Muncă și Protecție Socială, demisia ministrului Olguța Vasilescu pentru modul în care o lege de asemenea importanță a fost (ne)coordonată și dezbătută. Românii au aflat, miercuri, că au fost mințiți încă o dată de coaliția PSD – ALDE care a promis, cu iresponsabilitate, atât în campania electorală, cât și după preluarea guvernării că salariile bugetarilor se vor majora cu până la 100% și chiar mai mult. Două categorii de personal bugetar, dintre cele mai importante din sectorul public, angajații din Sănătate și Educație au aflat astăzi că majorările salariale de 50%—100% promise a se aplica de la 1 ianuarie 2018 devin de doar 25% pentru toți angajații din sectorul public. Totodată, potrivit declarației ministrului Muncii, Lia Olguța Vasilescu, nu vor mai avea loc nici creșterile salariale care trebuiau să fie aplicate de la 1 iulie în acest an, de 20% pentru personalul militar și de 5% pentru angajații din Poliție sau pentru salariații din administrația publică locală. Uniunea Salvați România a cerut în permanență date oficiale coerente și fundamentate cu privire la modul de aplicare a Legii salarizării în sectorul public. Faptul că nu au fost furnizate niciodată astfel de cifre, arată nu numai desconsiderarea Guvernului față de solicitările noastre și ale opiniei publice, dar și incompetența acestuia în colectarea și analiza acestor date. “Avem practic o lege făcută pe genunchi care a reușit să nemulțumească pe toată lumea. Nu suntem împotriva majorărilor salariale, însă acestea trebuie realizate într-un mod care să nu destabilizeze bugetul țării și să aibă coerență. Orice legea salarizării unitare trebuie să țină cont de resursele bugetare. Este păcat pentru speranțele create milioanelor de români că PSD și ALDE află abia acum acest adevăr. Pentru un proiect atât de important, ne așteptăm la alte răzgândiri ale coaliției de guvernare până la adoptare a legii și la cine știe câte ordonanțe de urgență de modificare a ei, ulterior adoptării, când se va constata că promisiunile electorale de majorări salariale nu au legătură cu realitatea economică”, a declarat Cristian Seidler, deputat USR și membru în Comisia de muncă din Camera Deputaților, conform unui comunicat de presă.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.