Se circulă îngrozitor! Ceață, polei și cozi interminabile pe A1 și mai multe drumuri intens circulate! Atenție șoferi!
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis vineri dimineață două avertizări de cod galben pentru vreme severă. În București și împrejurimi se așteaptă ceață densă, iar în Brașov ar putea apărea ceața și poleiul. Pe numeroase drumuri din țară, ceața reduce vizibilitatea, motiv pentru care șoferii sunt îndemnați să conducă cu prudență.
CITEȘTE ȘI: Spital renumit din Argeș angajează! Șapte posturi scoase la concurs!
Vineri dimineață, circulația rutieră pe DN 16 Reghin-Cluj-Napoca, în județul Bistrița-Năsăud, se desfășoară alternativ din cauza unui TIR imobilizat pe șosea, din pricina poleiului. Utilajele de deszăpezire lucrează pentru împrăștierea materialului antiderapant, iar traficul normal este așteptat să fie reluat după ora 7:00.
Ceața reduce vizibilitatea sub 150 de metri pe autostrăzile A3 București-Brașov și A0 Centura Nord București. În schimb, pe arterele principale precum A1 București-Pitești, A2 București-Constanța și DN 1 Ploiești-Brașov, traficul se desfășoară normal, cu excepția zonei Ciorogârla, unde se înregistrează aglomerație la intrarea în Capitală. Probleme similare sunt raportate pe Centura București, în zonele Chiajna, Domnești, Bragadiru și Pantelimon.
Poliția Rutieră sfătuiește conducătorii auto să:
ANM a emis și avertizări pentru intensificări ale vântului și viscol în mai multe județe, inclusiv în zonele montane înalte din Vrancea, Buzău, Prahova, Dâmbovița, Brașov și Covasna. Până vineri seara, rafalele vor ajunge la 70-90 km/h, reducând vizibilitatea și viscolind zăpada. În nordul Dobrogei și Moldova, vântul va atinge viteze de 50-60 km/h în același interval.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp