prima-proinstal
Obiectiv de Argeș
Dacia Duster

Se întâmplă acum pe tronsonul 2 al A1 Pitești – Sibiu! Toți șoferii trebuie să afle!

Lucrările propriu zise pe tronsonul 2 Boița – Cornetu vor începe în perioada imediat următoare, după ce constructorul a anunțat că este foarte aproape pentru finalizarea studiilor geotehnice pe întreaga secțiune. Asocierea Mapa-Cengiz are în acest moment autorizație de construire doar pentru viaductul de la Boița, dar reprezentantul constructorului a explicat că în curând va fi finalizată defrișarea pe între tronsonul în lungime de aproximativ 31 kilometri, iar, ulterior, vor începe lucrările propriu zise.

CITEȘTE ȘI: TRAGEDIE! BEAT CRIȚĂ, ȘI-A CONDUS PRIETENUL SPRE MOARTE! ACCIDENT ÎNFIORĂTOR ÎN ARGEȘ!

Reamintim că ordinul pentru începerea etapei de proiectare a fost emis începând cu data de 1 iulie 2022, la cinci luni de la semnarea contractului. Conform termenelor, Mapa-Cengiz ar fi trebuit să predea Proiectul tehnic în ianuarie-februarie 2024.

„Pentru județul Vâlcea, defrișarea pădurilor este completă și ne permite accesul în zonele unde nu a fost posibil pentru studiile geotehnice, care și ele sunt foarte aproape de finalizare. Ulterior vor duce la finalizarea proiectului și la începerea lucrărilor și pe teritoriul județului Vâlcea”, a explicat Bogdan Alexandru, manager proiect Mapa-Cengiz la o ședință de lucru convocată la Consiliul Județean Vâlcea.

Secțiunea 2 Boița – Cornetu (31,33 km.)

Pe traseul acestei secțiuni care face parte din coridorul 4 Pan-European vor fi construite:

  • 49 de poduri și viaducte
  • 7 tuneluri cu lungimi cuprinse între 250 m și 1.590 m (lungime totală de 4.920 m)
  • 1 ecoduct pentru mamifere mari în zona localității Lazaret”.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.
Powered by VA Labs