Se modifică marja de eroare a Radarelor! Atenție șoferi!
Senatul României analizează o modificare importantă a legii circulației care vizează marja de eroare a radarelor. Concret, se dorește ca marja de eroare a aparatelor radar să fie modificată în favoarea șoferilor.
În momentul de față, legea stabilește că șoferii pot depăși cu maximum 5 km/h viteza maximă admisă. Ceea ce înseamnă că, de exemplu, dacă pe o secțiune de drum unde limita e de 50 km/h, un șofer circulă cu 55 km/h, acesta nu va fi sancționat.
Noua lege, care se află în analiza Parlamentului României, prevede modificarea acestor limite. Concret, în cazul depășirii vitezei legale constatate prin radar, polițistul ar putea fi obligat să aplice în favoarea șoferului contravenient două marje de eroare:
„Acest fapt a condus atât la încărcarea la un nivel fără precedent a instanțelor de judecată cu soluționarea contestațiilor conducătorilor auto sancționati contravențional pentru depășirea vitezei, cât li la o practică judiciară diferită. Practica judiciară este diferită în sensul în care, prin hotărârile pronunțate, unele instanțe de judecată au recunoscut existența marjelor de eroare ale cinemometrelor, iar altele nu au recunoscut existența acestora, ceea ce a condus în mod evident la discriminarea conducătorilor auto mai sus mentionați.”, arată autorii amendamentului.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook sau pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp