Numită Modulus, fabrica se remarcă prin capacitatea de a schimba rapid producția de la un tip de vaccin sau tratament la altul, proces care durează doar câteva zile, în contrast cu săptămânile sau lunile necesare în unitățile convenționale. În plus, poate fi configurată să producă simultan până la patru vaccinuri sau bioterapeutice, conform news.ro.
„Prin stabilirea modulelor esențiale de producție încă de acum, Modulus poate răspunde rapid și eficient oricărei nevoi viitoare de sănătate, inclusiv posibilelor pandemii,” a precizat compania.
Această fabrică din Singapore reprezintă o parte a investiției globale de 900 de milioane de euro a Sanofi pentru construirea a două astfel de unități în următorii cinci ani, cealaltă fiind localizată la Neuville-sur-Saône, în Franța.
Pregătire pentru pandemii viitoare
Un vicepreședinte al Sanofi a subliniat că, deși Modulus este un centru global, în cazul unei pandemii, compania va colabora cu autoritățile pentru a pune capacitățile la dispoziție.
„Deocamdată, nu rezervăm capacitatea fabricii pentru astfel de situații, însă vom rămâne flexibili pentru a sprijini asemenea intervenții,” a declarat oficialul.