Se repetă episodul USL? Oamenii lui Tăriceanu se simt trădaţi de PSD

Coaliția de guvernare PSD-ALDE scârțâie pe la încheieturi, iar nervii sunt întinși la maxim. În ciuda faptului că încearcă să ascundă sub preș nemulțumirile, cei de la ALDE sunt tot mai nemulțumiți de modul în care sunt tratați de colegii de la PSD.

Surse din ALDE ne-au explicat că sunt mai multe teme majore despre care ei au ajuns să afle din presă.

”Am ajuns să aflăm din presă despre subiecte importante. L-am văzut pe Teodorovici cum anunța decizii despre Pilonul II, pe Dragnea cum anunță alte măsuri și tot așa. Nu suntem de acord și ar fi trebuit să avem o comunicare solidă, înainte de a ieși cu ele la presă”, ne-au precizat surse din conducerea ALDE.

Distribuie prietenilor

De asemenea, cei de la ALDE se plâng că nu există o comunicare unitară la nivel public. ”Am ajuns ca în emisiuni TV omul de la ALDE și omul de la PSD să vorbească limbi diferite. Este jenant!”.

Problema de comunicare este invocată și la nivelul PSD. Social-democrații susțin că ALDE nu-și anunță deschis nemulțumirile și află despre acestea prin intermediul presei.

În tot acest timp, o ședință oficială a coaliției de guvernare nu a mai fost organizată de câteva săptămâni. Chiar dacă Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu se întâlnesc, o discuție pe teme punctuale nu a mai avut loc de mult.

De altfel, nici între Dragnea și Tăriceanu relațiile nu mai sunt ca la început. Intenția lui Tăriceanu de a candida la prezidențiale și solicitarea de a fi candidat unic al coaliției a tulburat apele în interiorul PSD, dar și relația cu Liviu Dragnea. Din acest moment, orice declarație, orice poziție a lui Tăriceanu este privită de către cei din PSD drept o poziționare de prezidențiabil, ceea ce dăunează relației din interiorul coalițiie.