O persoană se zbate între viață și moarte după ce a căzut dintr-un copac în urmă cu puțin timp într-o gospodărie din localitatea Coșești. Din primele informații, victima s-a urcat pentru a culege fructele din pom, s-a dezechilibrat și a căzut. În urma impactului cu solul aceasta a suferit leziuni grave și a fost găsită de paramedicii SMURD. În aceste momente i se efectuează manevrele de resuscitare, militarii depunând toate eforturile pentru a o readuce la viață.
„Două echipaje de pompieri cu o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat și o autospecială de stingere cu apă și spumă, au fost solicitate să intervină în localitatea Coșești, satul Păcioiu Valea Popii. pentru acordarea de îngrijiri medicale unei persoane, peste care, din primele informații, ar fi căzut un copac. La sosirea forțelor de intervenție la locul solicitării, persoana era extrasă. Paramedicii SMURD au început manevrele de resuscitare.” potrivit ISU Argeș.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp