Șeful DIICOT: „Dosarul SIPA…”

DISTRIBUIȚI
horodniceanu 08538000

Şeful DIICOT, Daniel Horodniceanu, a afirmat miercuri, la Senat, că dosarul referitor la arhiva SIPA este în stadiu incipient şi că urmează ca procurorul de caz să facă planul de anchetă, anunță Agerpres. Întrebat în ce stadiu se află dosarul privind SIPA şi dacă s-au ridicat documente, Horodniceanu a spus: „E în stadiu incipient, abia a fost înregistrat săptămâna aceasta. E un dosar penal, sunt paşii normali într-un dosar penal, se va face planul de anchetă de către procurorul de caz şi se va lua decizia, el fiind suveran pe dosarul pe care îl instrumentează. (…) Până acum nu s-a ridicat niciun document, dosarul e înregistrat de două zile la DIICOT”. Referitor la sesizarea lui Cristi Danileţ în cazul Dan Andronic, procurorul şef al DIICOT a explicat că acesta a sesizat Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, însă a fost declinată competenţa de către Parchetul General la DIICOT, iar în acest moment „este format dosar penal şi procurorul de caz va face cercetări”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here