Sfânta Treime s-a arătat la Botezul Domnului

5
sfanta_treime, boboteaza, isus_hristos

La Botezul Domnului s-a aratat Sfanta Treime. De altfel, unul dintre scopurile intruparii si ale Botezului lui Hristos a fost descoperirea Dumnezeului Treimic, adica a faptului ca Dumnezeu, chiar daca are o singura fiinta si o singura fire, este in trei ipostasuri: Tatal, Fiul si Duhul Sfant. Astfel, se aude vocea Tatalui, Care marturiseste si intareste faptul ca Cel aflat in Iordan este Fiul Sau, iar in acelasi timp, Duhul Sfant Se arata “in chip de porumbel”, potrivit crestinortodox.ro.

Aratarea Dumnezeului Treimic si confirmarea Tatalui au avut loc si cu putin timp inainte de Patimile lui Hristos, o data cu Schimbarea la Fata, a Mantuitorului pe muntele Tabor. Asupra faptelor legate de acest eveniment ne vom opri atunci cand vom analiza Schimbarea la Fata a Domnului.

Sfantul Grigorie Palama face o analiza teologica minunata a motivului pentru care Dumnezeul Treimic a aparut in acea clipa. El spune ca Sfanta Treime Se arata in momentul zidirii si al rezidirii. Omul a fost facut prin harul comun al Dumnezeului Treimic, pentru ca “Tatal zideste totul prin Fiul si in Duhul Sfant”. De altfel, in Sfanta Scriptura se spune ca Dumnezeul Treimic a fost Cel care a hotarat crearea omului: sa facem om dupa chipul si dupa asemanarea Noastra (Facerea 1, 26). Tatal l-a zidit pe om dupa chipul Cuvantului si i-a dat viata in Duhul Sfant. Pentru ca harul Dumnezeului Treimic este comun, intreaga Sfanta Treime a participat la crearea fiintei omenesti. Trebuia asadar ca Dumnezeul Treimic sa Se arate si in momentul replamadirii si rezidirii omului. De altfel, dupa Botezul Sau, Hristos Si-a inceput lucrarea publica pentru mantuirea neamului omenesc.

Tatăl da mărturie despre Fiul Său iubit

Vocea Tatalui marturiseste si confirma faptul ca Hristos este Fiul Sau cel iubit. Potrivit Sfantului Evanghelist Matei, Tatal vorbeste despre Fiul la persoana a treia:

“Acesta este Fiul Meu cel iubit intru Care am binevoit” (Matei 3, 17).

Din Evanghelia dupa Marcu, rezulta ca Tatal S-a adresat la persoana a doua: “Tu esti Fiul Meu cel iubit, intru Tine am binevoit” (Marcu 1, 11).

Fiul este “strălucirea slavei Tatălui”

Marturisirea Tatalui ca Cel care Se boteaza nu era un oarecare, ci era Insusi Fiul Sau iubit, a fost semn al Dumnezeirii Cuvantului si al faptului ca Fiul este de o fiinta cu Tatal. In teologia ortodoxa, vocea Tatalui nu este numai ceva perceput de simturile omului, ci inseamna contemplarea lui Dumnezeu, adica revelatie. Desigur, la teorie [contemplatie, n.n.] este partas si trupul, dar simturile se transforma pentru a putea contempla slava lui Dumnezeu. Faptul ca marturia Tatalui este o revelatie reiese si din cuvintele Sale de pe Muntele Tabor, atunci cand ucenicii lui Hristos au cazut la pamant, neputand suporta lumina contemplarii.

Fiul marturisit de Tatal Se dezvaluie ca fiind “stralucirea slavei Tatalui”, deoarece fiinta si lucrarea Dumnezeului Treimic sunt comune. Pentru a se arata Dumnezeirea Cuvantului, in Epistola catre Evrei a Sfantului Apostol Pavel se folosesc urmatoarele cuvinte: “Care fiind – stralucirea slavei si chipul fiintei Lui” [In Biblia greceasca: “El este stralucirea slavei sfinte si chipul desavarsit al sfantului ipostas”] (Evrei 1, 3).

Sfântul Duh se arată în chip de porumbel

De-a lungul timpului, au existat mai multe aparitii ale Sfantului Duh. Uneori, Se arata in chip de adiere sau de tunet, iar alteori, sub forma de limbi de foc. Aici, El Se arata “ca un porumbel”. Nu era porumbel, ci parea a fi de forma porumbelului, pentru ca Sfantul Duh nu este zidit, ci nezidit, la fel ca si celelalte Persoane ale Sfintei Treimi.

Aparitia Duhului Sfant “ca un porumbel” ne aduce aminte de potopul lui Noe, cand porumbelul pe care Noe l-a trimis de pe arca s-a intors cu o ramura de maslin in cioc, prin care a anuntat sfarsitul potopului. In clipa Botezului lui Hristos, Sfantul Duh “ca un porumbel” a vestit sfarsitul potopului pacatului. Nu avea in cioc o ramura de maslin, ci arata inspre Mila lui Dumnezeu, Care este Hristos, adica Fiul iubit al Tatalui.

Dincolo de aceasta, aratarea Sfantului Duh “ca un porumbel” simbolizeaza nerautatea si blandetea. De asemenea, aminteste faptul ca, asa cum porumbelul este preacurat si nu sade acolo unde este miros urat, la fel si Sfantul Duh este preacurat si nu ramane acolo unde este mirosul urat al pacatului.

Pogorarea Duhului Sfant ca un porumbel si venirea Lui peste Hristos au o mare importanta, fiind in stransa legatura cu marturia Tatalui. Prin lucrarea Duhului Sfant, s-a adeverit faptul ca rostirea “Acesta este Fiul Meu cel iubit intru Care am binevoit” nu se referea la Ioan Inaintemergatorul, ci la Hristos. Aratarea porumbelului deasupra lui Hristos in acelasi timp cu auzirea vocii Tatalui indica faptul ca cele trei Persoane ale Sfintei Treimi sunt de o fiinta si, in plus, face deosebirea intre Ioan Inaintemergatorul si Hristos. Daca, pana in acel moment, poporul il respecta profund pe Ioan, in timp ce Hristos era un necunoscut, pogorarea Sfantului Duh si vocea Tatalui L-au dezvaluit lumii pe Hristos, adica pe Fiul lui Dumnezeu, Cel trimis pentru mantuirea omului (Cuviosul Teofilact).

Cerurile s-au deschis și s-au sfâșiat

Vederea de Dumnezeu a Cinstitului Inaintemergator a fost mare. In vietile sfintilor, intalnim adesea experiente ale contemplarii slavei Sfintei Treimi in Persoana lui Hristos, dar Sfantul Ioan Botezatorul a fost invrednicit nu numai de vederea Cuvantului, ci si de auzirea vocii Tatalui si de vederea Duhului Sfant. Aceasta contemplare nu a fost o vedere a simturilor, desi omul vede si cu ochii trupesti, care mai inainte se transfigureaza spre a putea suporta vederea de Dumnezeu. Faptul ca a fost vorba despre o revelatie suprafireasca si despre aparitia Sfintei Treimi reiese din frazele folosite de Sfintii Evanghelisti atunci cand prezinta cele petrecute. Evanghelistul Matei spune: “indata cerurile s-au deschis” (Matei 3, 16), iar Evanghelistul Marcu afirma: “a vazut cerurile deschise” (rupte) [Acolo unde traducatorul roman al Bibliei a folosit cuvantul deschis, in textul biblic grecesc se intrebuinteaza cuvantul schizomenos, care are semnificatii teologice speciale] (Marcu 1, 10). Asadar, cerurile s-au deschis si s-au sfasiat.

Aceste doua cuvinte (deschis si rupt) nu sunt intrebuintate intamplator, pentru ca ele exprima doua realitati diferite, care au legatura cu intruparea Fiului lui Dumnezeu si cu iubirea de oameni a Dumnezeului treimic, dupa cum talcuieste Sfantul Grigorie Palama.

S-au deschis arata ca, daca in urma neascultarii lui Adam, cerurile s-au inchis si omul a pierdut comuniunea cu Dumnezeu, de asta data, prin deplina ascultare a lui Hristos, Care este noul Adam, cerurile se deschid din nou si omul poate sa dobandeasca comuniunea cu Dumnezeu. Astfel, Hristos este noul nascator al neamului omenesc. Dupa trup ne tragem din Adam, dar duhovniceste ne tragem din noul Adam, adica din Hristos.

Daca presupunem ca termenul ceruri i-ar desemna pe ingeri, atunci cuvantul Evanghelistului infatiseaza un alt mare adevar teologic. Chiar daca ingerii sunt curati in fata lui Dumnezeu, pentru ca se curata si se lumineaza incontinuu prin trairea aproape de Dumnezeu, totusi ei nu au curatia superioara si desavarsita a Creatorului. Numai firea noastra in Hristos, facuta salas al lui Dumnezeu si asemenea lui Dumnezeu, poate sa incapa stralucirea, frumusetea, puterea, si harul Duhului Sfant. De aceea, prin venirea Duhului Sfant, nu numai ca s-au rupt cerurile, dar si ingerii cei curati s-au dat la o parte.

Mitropolitul Hierotheos Vlachos,

Predici la Marile Sarbatori, Ed. Egumenita