Și-au pierdut răbdarea! Părinții elevilor de la Școala Nr.16 din Pitești au făcut propriile investigații: ”Toxina produsă de tipul de E-coli găsit în brânză declanşează SHU”

DISTRIBUIȚI
ecoli, scoala 16, caragiale, pitesti, dsp, prefect

Uluitor! DSP Argeș pune pătura pe țambal în scandalul iscat la Școala Nr.16 din Pitești, după ce 48 de elevi au ajuns la spital otrăviți cu brânza împuțită furnizată în unitatea școlară. Deși s-au scurs trei săptămâni de la declanşarea isteriei care a băgat panică în părinți, nu avem nicio concluzie clară din partea DSP Argeș. Știm doar că rezultatele finale la brânza blestemată, primite de DSVSA, confirmă prezența E.coli și a unui stafilococ. Asta-i singura certitudine până acum. Mai știm, pe surse, de data aceasta, că și pe masa de lucru din bucătăria-baracă și pe vesela din interior s-au găsit aceleași urme de E.coli. Deci, logic ar fi ca cei trei angajați ai cantinei de la Școala Nr.16 din Pitești să fie contaminați.

Rezultatele analizelor: angajații cantinei sunt sănătoși!

Șefa DSP Argeș, Sorina Honțaru spune însă că angajații cantinei nu au E.coli: ” Au venit rezultatele analizelor, angajații cantinei sunt sănătoși!”. Pentru a avea dovada clară că așa stau lucrurile, i-am solicitat șefei DSP Argeș copii de pe buletinele analizelor angajaților cantinei, pentru a le da publicității. Buletine care în alte situații au fost făcute publice. De data aceasta, răspunsul Sorinei Honțaru ne-a lăsat fără cuvinte: ”Nu vă pot da copii de pe buletine pentru că ancheta este află în plină desfășurare…”. Ce să mai înțelegem din toate astea? De ce sunt ținute în sertar buletinele? Undeva lucrurile se bat cap în cap. Deci este E.coli, dar nu avem sursa.

Sorina Honțaru: ”Cu ce vă ajută sursa în tratamentul copilului?”

În încercarea disperată de a găsi răspuns la această mare dilemă, mămica unuia dintre elevii de la Școala Nr.16 a tocit drumul care duce către DSP Argeș, spre disperarea Sorinei Honțaru. ” Doamna Honțaru era vizibil iritată când mă vedea. Am tot insistat cu întrebări legate de sursă. Într-un final, mi-a răspuns : dar cu ce vă ajută pe dumneavoastră sursa în tratamentul copilului?”, prezizează femeia.

Ce nu se spune despre brânza de la Școala Nr. 16 Piteşti

În toată această tăcere a autorităților competente să ne ofere niște răspunsuri clare, lipsa de grai care naște atâtea și atâtea suspiciuni, părinții elevilor otrăviți și-au pierdut răbdarea și au declanșat propriile investigații. ”Nu putem aștepta la nesfârșit răspunsuri. În joc sunt sănătatea și viața copiilor noștri! M-am informat despre mersul anchetei. Spuneam că au ieşit ultimele analize. S-au confirmat stafilococ şi E-coli, iar toxina produsă de tipul de E-coli găsit în brânză se numeşte STX. Ceea ce nu spun autorităţile este faptul că această toxină este, practic, toxina Shiga şi justifică zecile de cazuri din şcoala cu shigella. Ce nu ne spun este şi faptul că STX declanşează „celebrul” SHU.”, susțin o parte dintre părinți elevilor de la Școala Nr.16.

 

Singurul care vorbește pe șleau despre acest subiect fierbinte este prefectul de Argeș: ” Când am fost în control,  personal am găsit brânza incriminată depozitată chiar în frigiderul clasei transformată în sală de mese la Școala Nr.16 Pitești. Adică într-un loc unde avea acces oricine. Adică brânza aceea putea fi purtată prin mai multe mâini. În mod normal, trebuia depozitată în cantină, nu în sala de mese.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here