Simona Halep, declaraţii emoţionante. „Am plâns, dar acum zâmbesc”

DISTRIBUIȚI
simona halep4546462

Simona Halep a declarat că a plâns după a treia finală de grand slam pierdută în carieră, la Australian Open, dar şi-a recăpătat apoi zâmbetul.
„Pot încă să zâmbesc. E bine. Am plâns, dar acum zâmbesc”, a spus ea, la conferinţa de presă, potrivit News.ro.
Halep a precizat că meciurile lungi disputate anterior finalei şi-au spus cuvântul asupra condiţiei ei fizice.
„Mă simţeam pregătită, dar corpul meu nu a fost pregătit deoarece am avut atât de multe meciuri lungi. Muşchii au fost obosiţi. Picioarele nu au fost suficient de bune. Dar din punct de vedere psihic, eram pregătită. Simt că pot face faţă oricărei provocări, pot juca împotriva oricui şi pot învinge pe oricine”, a adăugat Halep.
Simona Halep, locul I WTA, a fost învinsă, sâmbătă, cu scorul de 7-6 (2), 3-6, 6-4, de daneza Caroline Wozniacki, locul 2 WTA, în finala Australian Open. Românca a pierdut a treia finală de grand slam jucată în carieră şi va coborî, începând de luni, pe poziţia a doua a clasamenului WTA, după 16 săptămâni, adversara ei de sâmbătă urmând a fi noul lider WTA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here