Situație critică într-un județ din țară! Zeci de școli închise!

160

Toate școlile și grădinițele din orașul Galați și din trei comune din județ vor face doar cursuri online din cauza înmulțirii cazurilor de infectare cu COVID-19. Decizia aparține Comitetului Județean pentru Situații de Urgență. Hotărârea vizează toate școlile și grădinițele din orașul Galați și din comunele Vânători, Cudalbi și Foltești. În aceste zone, în ultimele două săptămâni a crescut numărul persoanelor infectate cu COVID-19, informează Mediafax.

„În urma adresei transmise de Direcția de Sănătate Publică Galați, cu privire la gradul de incidență al infectărilor cu SARS-CoV-2, în ultimele 14 zile, la nivelul județului Galați, s-a constatat că patru localități depășesc pragul de 1 la mie. Ca urmare a acestui fapt, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Galați a adoptat hotărâri prin care se aprobă scenariul II (galben) de funcționare pentru toate unitățile de învățământ din municipiul Galați, care se aflau pe scenariul I (verde), precum și pentru cele din comunele Vânători și Cudalbi. Comuna Foltești se afla deja în scenariul galben de funcționare, iar școlile vor continua în acest mod până la scăderea incidenței sub 1 la mie”, au anunțat reprezentanții Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Galați.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here