ULTIMĂ
ORĂ

Situație penibilă la Zilele Câmpulungului

Aproape o săptămână s-au petrecut câmpulungenii la zilele orașului. Recepția la care au fost invitați să participe factorii de decizie din județ era cât pe ce să se transforme într-un fiasco total, însă, din cauza unor scăpări ale organizatorilor. Aflat în Câmpulung la o întâlnire a Partidului Național Democrat, în care este membru fondator, deputatul de Mioveni Mihai Deaconu a dorit să treacă și pe la recepția organizată de Primărie cu ocazia Zilelor orașului. Asta deși recepția organizată de Primărie începuse la ora 11.00, iar cei de la PND au terminat ședința la 13.00. Cum nu avea o invitație, participarea meteorică a lui Deaconu la eveniment a stârnit tot felul de bârfe, mai ales din partea foștilor colegi de partid, de la PP-DD: ba că nu a fost primit, ba că a fost dat afară cu gardienii. Deputatul Deaconu a ținut să lămurească situația, recunoscând însă că nu a avut invitație. “Eu, personal, m-am dus să-l salut pe primar (n.r. viceprimarul cu atribuții de primar, Liviu Țâroiu) n-am avut altă intenție. În aceeași zi m-am întâlnit cu comitetul de inițiativă al PND de acolo și m-am dus să-l salut pe dl Țâroiu. Nu am avut o invitație oficială, e adevărat, n-am intrat în posesia ei deși dl Țâroiu spunea că mi-a trimis una. Mi-a dat niște materiale, după care am plecat. I-am spus dlui Țâroiu că eram cu patru colegi și nu puteam să-i las afară. Întâlnirea PND era programată de două săptămâni. Dacă chiar doream să particip la Zilele Câmpulungului, la recepție, mă duceam special”, ne-a declarat Deaconu. De remarcat că senatorul de Câmpulung, liberalul Iani Popa, deși invitat,, nu a reușit să ajungă la Zilele Câmpulungului.

 

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.