DISTRIBUIȚI

Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a declarat, sâmbătă, că atacantul Denis Alibec a fost scos din lot de antrenorul Nicolae Dică şi amendat cu 75.000 de euro, reprezentând 25 la sută din contractul său, pentru gesturile de la meciul cu FC Voluntari. Şi mijlocaşul Cătălin Golofca a fost amendat cu 25 la sută din contract, pentru viaţa sa extrasportivă nepotrivită.
„Nu am ştiut până acum că Alibec a avut contract de titular şi până la finalul meciului, că altfel poate ne ia la bătaie Alibec. Niciodată nu am fost aşa de supărat cum m-am supărat aseară pentru că i-am permis prea multe, l-am făcut căpitan şi am ajuns aici. Am vorbit cu Dică, mi-a zis . Ştiţi că mă bag la echipă, dar în situaţii de indisciplină tot timpul am respectat sută la sută hotărârile antrenorililor. Dică mi-a zis . Dică a zis că nu-l mai antrenează şi nu mai vorbeşte cu el. Dimineaţă, l-am sunat pe Aergăseală şi i-am zis să-i ia 25 la sută, şi lui, şi lui Golofca. Că-l iertasem pe Golofca şi acum nu-l mai iert nici pe el. Nu mai permit nimic, pentru că ce se întâmplă acum, nu s-a mai întâmplat niciodată la Steaua. De ce? Din cauza toleranţei pe care am permis-o eu. Alibec are aproape 300.000, 25 la sută înseamnă 75.000”, a declarat Becali, la Pro X.
Becali spune că este dispus să piardă bani şi să rateze un transfer profitabil al lui Alibec, dar nu renunţă la sancţionarea fotbalistului.
„Ieri a sunat impresarul din Anglia şi a zis că pe data de 9 noiembrie revine cu opferta din Anglia pentru Alibec. E vorba de 10 milioane de euro. Asta e, ce să fac? Chiar dacă o să pierd banii nu trec peste antrenor şi nu permit aşa ceva. S-a umplut paharul. Aseară am aruncat ultima picătură şi a dat peste. Mi-a ajuns cuţitul la os. Mai bine pierd zece milioane decât să pierd 40 sau să pierd echipa. Că cu el pierd echipa. Să plece în Anglia şi să joace, la Steaua nu mai joacă. Dacă nu, să stea aici şi să se antreneze până la finalul contractului, că eu îi dau banii până la final.”,a precizat Becali.
Formaţia FCSB a remizat, vineri seară, în deplasare, scor 0-0, cu echipa FC Voluntari, în primul meci al etapei a XIV-a a Ligii I. La oaspeţi, după ce a fost scos din joc, Denis Alibec nu s-a dus la banca de rezerve, ci a plecat direct la vestiare, după ce şi-a aruncat pe jos banderola de căpitan de echipă. El a lovit nervos cu piciorul uşa de acces la vestiare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here