Șoc! Magistrații care au judecat dosarul lui Kovesi, l-au lăsat pe Iohannis fără casă!

DISTRIBUIȚI
cappit iohannis kovesi

Judecătorii care au judecat dosarul în care șefa DNA, Laura Codruța Kovesi a dat în judecată jurnaliștii de la Antena 3 au decis astăzi să respingă contestația în anulare formulată de soții Iohannis. Mircea Stan, Corina Postelnicescu si Raluca Trandafir din cadrul Curtii de Apel Piteşti sunt magistrații care au judecat din momentul în care a fost strămutat de la Curtea de Apel Brașov. Contestaţia în anulare formulată de familia Iohannis împotriva deciziei instanţei din noiembrie 2015, prin care cei doi soţi au pierdut un imobil aflat în centrul Sibiului, se judecă la Curtea de Apel Piteşti, conform deciziei din 6 aprilie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Instanţa supremă a admis atunci o cerere depusă de familia Iohannis, prin care s-a solicitat strămutarea procesului de la Curtea de Apel Braşov la o altă curte de apel din ţară, decizia fiind definitivă.

Potrivit presei locale, Klaus Iohannis a reclamat în cererea de strămutare faptul că judecătorii din Braşov nu îndeplinesc condiţia de independenţă şi imparţialitate, ca urmare a presiunii exercitate de mass-media asupra lor, în cei 10 ani cât a durat procesul. În urma articolelor apărute în presă, Carmen şi Klaus Iohannis susţineau că pe plan local s-a creat un curent nefavorabil lor, aspect de natură a afecta, cel puţin la nivel de aparenţă, imparţialitatea judecătorilor. Carmen şi Klaus Iohannis au depus o contestaţie în anulare, după ce au pierdut definitiv la Curtea de Apel Braşov un proces privind un imobil din centrul Sibiului. Pe 16 noiembrie 2015, preşedintele Klaus Iohannis s-a declarat nemulţumit de sentinţa judecătorească prin care a pierdut o casă în Sibiu, punctând că împreună cu avocaţii săi caută cele mai bune căi de a o contesta. La data de 12 noiembrie 2015, Curtea de Apel Braşov a respins un recurs declarat de Klaus şi Carmen Iohannis şi a menţinut decizia Tribunalului Braşov din mai 2014, prin care a fost anulat un contract de vânzare-cumpărare a unui imobil din Sibiu. Imobilul în cauză a făcut parte din averea soţilor Maria şi Eliseu Ghenea, iar după decesul acestora, averea a trecut în anii ’70 în proprietatea unei surori a lui Eliseu Ghenea, care însă a decedat, fără a avea copii.

Casa de pe strada Nicolae Bălcescu din Sibiu, nr. 29, a trecut în proprietatea statului român, iar în anul 1997 imobilul a fost cumpărat de chiriaşi. În anul 1999, contractele prin care chiriaşii au cumpărat casa au fost anulate în instanţă, la cererea fiului lui Nicolae Baştea, acesta din urmă fiind nepot al soţilor Ghenea. Casa ajunge apoi în proprietatea familiei Iohannis, care a cumpărat partea urmaşilor lui Nicolae Baştea. Foştii chiriaşi au deschis procese în instanţe, pentru anularea contractelor prin care familia Iohannis a intrat în posesia imobilului din Sibiu, contestând calitatea de urmaş de drept a lui Nicolae Baştea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here