
Șoc! Se construiește un nou oraș în România! Lucrările au început!
Lucrări de amploare pentru construcția unui nou oraș în România, loc unde se vor stabili aproximativ 10 mii de persoane. Startul lucrărilor a fost dat iar Guvernul a anunțat că aproximativ 2.5 miliarde de euro vor fi investiți în construcția noului oraș.
Lucrările vor fi finalizate în aproximativ cinci ani iar noul oraș va avea grădinițe, școli, un spital, dar și magazine sau parcuri de distracție. În momentul de față se lucrează la realizarea drumurilor de acces și la rețeaua electrică.
Concret, este vorba despre zona de la baza militară de la Mihail Kogălniceanu, pe care statul vrea să o dezvolte. În urma construirii acestui mic orășel, peste 10 mii de militari NATO cu familiile lor trebuie să locuiască acolo, fiind extinsă și zona din împrejurimi. Potrivit autorităților, noua bază modernizată de la Mihail Kogălniceanu și orașul care se va dezvolta în jurul ei este concepută pentru a putea prelua logistică și resurse umane de la cea din Rammstein, din Germania.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
