Caz șocant în România în care un bărbat și-a închis cei trei copii și soția în casă și a dat foc la locuință. Din primele informații, se pare că acesta ar fi avut un conflict cu soția sa și a luat o canistră de benzină, a stropit casa și a incendiat-o. În urma evenimentului șocant bărbatul, soția și unul dintre copii au suferit arsuri.
CITEȘTE ȘI: Peste 700 kilometri de autostradă dați în trafic! Anunț de ultimă oră!
După ce li s-au acordat primele îngrijri medicale, bărbatul a fost dus la audieri, iar după administrarea probatoriului se va lua decizia dacă va fi reținut.
Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, polițiștii au fost sesizați prin apel la 112 cu privire la faptul că un bărbat și-ar fi incendiat soția. Din primele verificări rezultă că, pe fondul unor neînțelegeri cu soția, bărbatul de 42 de ani ar fi aruncat cu benzină în interiorul încăperii unde se aflau soția și cei 3 copii, după care ar fi dat foc. Soția, bărbatul și unul dintre copiii care se aflau în încăpere au suferit arsuri, fiind investigați de către echipajele medicale.
„La fața locului a ajuns patrula de la secția rurală, fiind trimisă și grupa operativă din cadrul Serviciului de Investigații Criminale. În funcție de aspectele ce vor fi stabilite la fața locului, se vor dispune și alte măsuri”, a transmis Poliția Bistrița-Năsăud.
A fost sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie, raportat la tentativa la infracțiunea de omor calificat. La fața locului un echipaj de pompieri cu autospeciala de stingere a incendiilor, două echipaje de prim ajutor SMURD, autospeciala de transport victime multiple și două elicoptere SMURD.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp