Șocant! Adolescent de 16 ani snopit în bătaie în Centrul de Copii! A ajuns la spital!
Un adolescent de 16 ani, aflat într-un centru al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, a fost internat în spital după ce a fost agresat de un alt tânăr din acelaşi centru, în vârstă de 17 ani.
„Un copil abandonat a fost bătut cu cruzime la DGASPC Braşov. Ceea ce este grav e că au modificat fişa incidentului, menţionând că ar fi fost un accident. Am intrat în posesia filmărilor, iar scenele sunt extrem de dureroase. Am fost prezent când tânărului i s-a promis transferul într-un alt centru. Eu l-am sfătuit să facă o cerere în acest sens şi am predat documentul unui responsabil din centru, pentru a fi analizat. Din păcate, după eveniment, el s-a întors în acelaşi centru şi, surpriză, a fost din nou bătut. A ajuns apoi la spital, unde a avut nevoie de intervenţie chirurgicală. Aşa se întâmplă cu copiii aflaţi în grija statului: sunt bătuţi până nu mai pot sta în picioare”, a scris Vişinel Bălan pe Facebook, alături de imagini cu agresiunea.
Purtătoarea de cuvânt a DGASPC Braşov, Lidia Mailat, a confirmat pentru News.ro că incidentul a avut loc luni seară într-un centru al instituţiei, unde un tânăr de 17 ani l-a atacat pe un alt beneficiar de 16 ani.
„Victima a fost transportată la spital cu ambulanţa, a primit îngrijiri medicale şi s-a întors ulterior în centru. În cadrul instituţiei s-a declanşat o anchetă administrativă pentru a se stabili circumstanţele exacte ale incidentului, iar Poliţia a fost sesizată”, a declarat Lidia Mailat.
Întrebată dacă DGASPC a depus plângere şi împotriva angajaţilor care nu au prevenit incidentul, Mailat a precizat că sesizarea penală se referă doar la agresiune. Totodată, ea nu a oferit detalii despre numărul angajaţilor care fac obiectul anchetei interne, dar a subliniat că, în urma acesteia, se vor lua măsuri împotriva celor responsabili.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp