Un tânăr de 30 ani și iubita sa de 23 ani au fost răniți și transportați la spital după ce au fost implicați într-un accident rutier petrecut seara trecută. Din primele informații, se pare că bărbatul s-ar fi urcat băut la volan, iar la un moment dat a pierdut controlul volanului și a ajuns cu autoturismul în șanțul de pe marginea drumului.
CITEȘTE ȘI: Alertă! Dispar două medicamente uzuale din farmacii! Toată lumea trebuie să afle!
În urma impactului, cei doi au suferit mai multe leziuni și au fost preluați de echipajele medicale, care l-au acordat primele îngrijri și au fost transportați la spital. De asemenea, tânărul a fost testat de către polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat.
La fața locului au intervenit pompierii pentru aisgurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor. De asemenea, oamenii legii au demarat cercetările în cadrul unui dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și conducerea unui autoturism sub influența băuturilor alcoolice, în urma cărora vor fi stabilite cauzele exacte ale accidentului.
“Din verificările efectuate, poliţiştii au stabilit că un bărbat în vârstă de 30 de ani din municipiul Ploieşti, judeţul Prahova, în timp ce conducea un autoturism, din cauze care urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, intrând în şanţul de pe marginea carosabilului. În urma evenimentului, bărbatul aflat la volan, precum şi o pasageră, au fost răniţi şi transportaţi la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate. De asemenea, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentraţie de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, Eduard Văduva.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp