Un puștan de 14 ani și câțiva prieteni ai săi au făcut un live absurd pe Tik-Tok din care reieșea cît de bine se distrau ascultând „blană” manele și încălcând „blană” și legea. Într-un grav gest de inconștiență, acesta a condus, evident fără drept, printr-o localitate din județul Vâlcea punând în pericol atât viețile celor din mașină, cât și a șoferilor care conduceau regulamentar.
Adolescentul a fost dat de gol chiar de către prietenii săi, pentru că băieții care erau cu el în mașină au transmis live pe TikTok cum adolescentul în vârstă de 14 ani conducea o mașină cu volan pe dreapta.
Copiii care ascultau manele au transmis și un mesaj celor care îi urmăreau: ”Ne vedem în trafic băieţii mei, poliţiştii sunt fraţi mei. Vă pupăm”.
Potrivit legii, la această vârstă, băiatul nu avea niciun tip de permis de conducere.
Polițiștii l-au identificat și l-au chemat la audieri însă anchetatorii din Vâlcea nu au reușit să afle cine este proprietarul mașinii pe care o conducea.
”În urma verificărilor efectuate a fost identificat conducătorul auto, stabilindu-se că este vorba de un minor, din oraşul Bălceşti, judeţul Vâlcea, care a condus un autoturism în localitatea Bălceşti, fără a deţine permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. În cauză, a fost întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere”, a transmis IPJ Vâlcea.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp