Șoșoacă despre senatoarea nevastă: „ Dacă putea să mă omoare, cred că mă omora. M-a linșat efectiv!”
Silvestru Șoșoacă, soțul senatoarei Diana Șoșoacă a vorbit, seara trecută, într-o emisiune televizată despre neînțelegerile din familie și despre cum s-a ajuns la acest scandal național. De asemenea, acesta susține că senatoarea Șoșoacă, președinta partidului S.O.S România este manevrată din umbră de diferite personaje. „Nu știu neapărat dacă o manevrează vreun străin, dar ai noștri, da. E posibil ca prin ai noștri să o manevreze și alții”, a declarat Silvestru Șoșoacă.
CITEȘTE ȘI: VIDEO! INCREDIBIL CE SE ÎNTÂMPLĂ PE DRUMULUI EXPRES CRAIOVA-PITEȘTI! ANUNȚUL MOMENTULUI PENTRU TOȚI ȘOFERII!
Silvestru Șoșoacă a adus precizări referitoare la acuzațiile care i se aduc, și anume faptul că ar fi intenționat să vândă partidul S.O.S România. „Nu ați văzut că l-am și vândut, că stau în nu știu câte camere, bine că nu i-au numărat ouăle lui Năstase. Doar nu credeți că Diana a făcut ceva în acest partid, nu, i s-a pus frână din prima, nu știm cine, poate cei de la Moscova sau nu mai știu de pe unde”.
Totodată, Silvestru Șoșoacă a vorbit și despre situația financiară a soției sale dar și despre faptul că, dacă ar fi putut să îl omoare, probabil că s-ar fi întâmplat și acest lucru după ce a fost dat afară din casă și din partid.
„Nu, în ultimii trei ani cel puțin…Mai ales în ultimul an, și credeți-mă, nu e ușor cu trei copii și cu 4000 de euro. A râs toată România de ea. Eu mereu am fost ăla care o trăgea înapoi, ea zicea că vrea să meargă ea peste tot că e cea mai importantă, mi-a zis să nu o mai împiedic, a zis că mă dă afară din partid, din casă, de peste tot.
A făcut o mârșăvie fără margini, să te dea afară din partid, din casă, a fost groaznic. M-a linșat efectiv, dacă putea să mă omoare, cred că mă omora. Continuă pe internet cu sute de mii de oameni și se strâng oamenii și ce se întâmplă? Râd de tine, ăsta e linșaj.”, a declarat Silvestru Șoșoacă la România TV.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp