VIDEO Șova ne lasă fără autostradă! Află planul diabolic al pesedistului!

Deputatul PDL de Argeș, Cătălin Teodorescu, a dezvăluit în cadrul unei conferințe de presă că PSD, prin ministrul său, Dan Șova, pregătește un act din care reiese că autostrada Pitești-Sibiu nu se va mai construi. Potrivit lui Teodorescu, se intenționează declasarea autostrăzii care ocolește Piteștiul, pe care s-o încadreze la rang de centură. Scopul imediat al acestei măsuri ar fi acordarea posibilității de construcție în zona respectivă, mai exact benzinării, imobile, etc. Pe termen lung acest lucru înseamnă că autostrada Pitești-Sibiu ne se va mai construi, pentru că nu va mai exista legătura dintre A1 și restul. Liderul democrat-liberal spune că această decizie este un prim pas spre găsirea unei motivații cu care ministrul Transporturilor, Dan Șova, să vină în fața argeșenilor ca să explice de ce nu se mai construiește autostrada Pitești-Sibiu. Deputatul Teodorescu a cerut liderilor PSD, șefi de instituții și parlamentari, să spună populației adevărul și să ia măsuri în privința realizării autostrăzii până nu se iau decizii irevocabile, precum cele referitoare la mutarea Finanțelor sau a Serviciului Antifraudă la Ploiești, respectiv Alexandria.

 

 

 

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.