prima-proinstal
Obiectiv de Argeș
Dacia Duster

Se circulă de astăzi pe întreaga Autostradă Ford! Minune pentru șoferi!

Șoferii vor putea de astăzi să ajungă mult mai repede de la Craiova la București pe drumuri de mare viteză, reducând astfel timpul petrecut în trafic, dar și aglomerația! Astăzi va fi dat în trafic și primul tronson al Drumului Expres Pitești – Craiova, între Robănești și Craiova, ceea ce înseamnă că se va putea circula pe 109 kilometri din cei 121 kilometri ai DEx 12.

Citește și: Se construiește o nouă Autostradă! Va lega o zonă importantă de aeroport! Anunț incredibil!

Lucrările la Drumul Expres Pitești – Craiova (DEx12), supranumit „Autostrada Ford”, care are o lungime proiectată de 121 km, au început în 2018 și sunt în sfârșit aproape gata. Singura porțiune lipsă, la care se lucrează în această perioadă, este cea dintre Albota și legătura cu nodul rutier de la A1, care va fi terminată în primăvara anului viitor.

Vă reamintim că CNAIR a deschis joi, 28 noiembrie, circulația pe încă 20 de kilometri din DEx12, între Colonești și Albota, iar vineri, 29 noiembrie, se deschid și cei 17,7 km ai tronsonului 1, Craiova – Robănești, a anunțat Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

„Am deschis circulația pe încă 20 de km ai DEx12, între Colonești și Albota! Mâine (n.r. – astăzi) vom deschide traficul rutier și pe cei 17 km ai Tronsonului 1 (Craiova – Robănești) și astfel se va circula pe 109 km din cei 121 de km ai Drumului Expres (DEx) Craiova – Pitești.

Conexiunea cu A1 (București – Pitești) va fi realizată cel mai târziu în prima parte a anului viitor când vor fi deschiși ultimi 12 km ai tronsonului 4 al drumului expres Craiova – Pitești (Colonești – Oarja – Pitești)”, a informat șeful CNAIR, Cristian Pistol, pe pagina sa de Facebook.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.
Powered by VA Labs