DISTRIBUIȚI
becali, steaua, armata, conflict

Clubul Sportiv al Armatei Steaua Bucureşti anunţă că evaluează modalităţile legale împotriva deciziei Consiliului Naţional al Audiovizualului de a nu sancţiona anumite posturi de televiziune pentru folosirea incorectă a denumirii „Steaua” sau “Steaua Bucureşti” în comunicările publice legate de echipa FCSB.

„Clubul Sportiv al Armatei Steaua Bucureşti a luat act de decizia Consiliului Naţional al Audiovizualului, din data de 10 octombrie 2017, de a nu sancţiona anumite posturi de televiziune pentru folosirea incorectă a denumirii Steaua sau Steaua Bucureşti în comunicările publice legate de echipa Fotbal Club FCSB din Liga 1. Considerăm că posturile de televiziune vizate nu doar că dezinformează opinia publică, dar ignoră cu bună ştiinţă o hotărâre judecătorească, aducând astfel prejudicii mărcii înregistrate deţinute de clubul nostru. Consecvent obligaţiilor legale de a întreprinde toate demersurile pentru protejarea patrimoniului aflat în administrare, CSA Steaua Bucureşti evaluează în prezent modalităţile legale prin care va putea acţiona împotriva deciziei CNA de a nu sancţiona conduita posturilor de televiziune în cauză. Ca instituţie care are obligaţia legală de a veghea asupra respectării normelor juridice de către toate instituţiile care desfăşoară activitate audiovizuală în România, ne exprimăm speranţa că şi în situaţia în discuţie CNA va acţiona pentru ca deciziile definitive şi irevocabile ale instanţelor judecătoreşti să fie aplicate fără excepţii, în conformitate cu principiile statului de drept”, se arată într-un comunicat al CSA Steaua, citat de NEWS.RO.

Membrii CNA au votat, marţi, împotriva unei hotărâri care să sancţioneze posturile TV pentru folosirea numelui Steaua de către comentatorii sportivi, când se referă la FCSB.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here