
A petrecut aproape o zi întreagpă la birtul comunal, iar când a rămas fără bani de băutură a cerut să fie servit „pe caiet”. Patronul cârciumii l-a refuzat știind că omul nu este de-al locului și stă clandestin în comuna Corbi, moment în care bărbatul beat criță, obișnuit cu modul în care se rezolva lucrurile în Vaslui, de unde este originar, s-a luat la ceartă cu cârciumarul și personalul birtului, a început să amenințe că va da foc la mașina proprietarului, a înjurat și când a plecat a pus mâna pe o piatră și a spart un geam al cârciumii.
Au trecut câteva ore, iar bărbatul încă amețit bine de alcool s-a ținut de cuvânt: a venit la birt și a dat foc mașinii proprietarului. Flăcările au fost văzute imediat de patronul birtului și a anunțat autoritățile, la fața locului intervenind pompierii și oamenii legii. Flăcările au fost stinse în scurt timă, dar și incendiatorul la fel. Acesta a fost dus la audieri, unde a recunoscut ceea ce a făcut, iar ulterior a fost reținut pentru 24 de ore. În cursul zilei de astăzi urmează să fie prezentat în fața instanței cu propunere de arestare preventivă.
„În noaptea de 28 spre 29 iulie a.c., în jurul orei 01:00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Domnești au fost sesizați prin 112 cu oprivire la un incendiu care se manifesta la un autovehicul, pe raza localității Corbi.
Având în vedere că din verificări a rezultat că incendiul ar fi fost provocat intenționat, în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere prin incendiere, conform art. 253 din Codul Penal.
Polițiștii au continuat cercetările și au identificat un bărbat de 32 de ani, din comuna Stănilești, județul Vaslui, iar după administrarea probatorului, cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat în fața Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, cu propunere de luare a unei măsuri preventive” potrivit IPJ Argeș.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
