Surse: Procurorii îngroapă dosarul Revoluţiei

8
revolutia_1989, ceusescu, comunism, dosarul_revolutia

Procurorii militari au hotărât ca dosarul Revoluției să fie clasat, potrivit unor surse apropiate anchetei citate de Realitatea TV. Astfel, nimeni nu va fi tras la răspundere pentru moartea a peste 1.000 de oameni şi rănirea a altor 3.000 de persoane. Decizia nu este însă definitivă și poate fi contestată la Înalta Curte de Casație și Justiție. Surse juridice au precizat, pentru stiripesurse.ro, că sunt mai multe motive de clasare:  s-a împlinit termenul de prescriere a răspunderii penale, unele fapte au fost deja judecate, faptele nu există sau nu sunt prevăzute de legislaţia penală, a intervenit amnistia etc..

Context: În dosarul Revoluției, cercetările au început încă din decembrie 1989. Inițial, au fost câteva mii de dosare. O parte dintre ele, individuale, au fost soluționate pe parcursul anilor, însă alte 2000 au fost unite apoi sub umbrela unui singur caz care a trecut în competența procurorilor de la Parchetul General, potrivit Digi24. De aproape trei ani, cazul era sub monitorizarea Curții Europene a Drepturilor Omului, care a dat mai multe condamnări împotriva statului român în urma plângerii rudelor unor victime sau a plângerii unor oameni care au fost răniți la Revoluție. În 2013, Parchetul General s-a angajat față de CEDO și a prezentat un calendar estimativ al pașilor ce urmau să fie făcuți. Acest angajament a fost însă depășit.