Suspiciuni de fals în puciul împotriva președintelui PNL Argeș!

DISTRIBUIȚI

Un grup de contestatari ai președintelui PNL Argeș, Adrian Miuțescu,  a incercat un puci prost organizat care, după ce că a eșuat lamentabil, pare să se fi bazat și pe niște falsuri de doi lei.  Grupul contestatar a prezentat la București o serie de liste de semnături suspectate de fals! Ei au încercat, astfel, săptămâna trecută, să facă o revoluție internă pentru a-l înlătura pe Adrian Miuțescu din funcția de președinte al filialei argeșene.

Au ajuns chiar la liderul PNL Ludovic Orban, cerându-i să îl aducă pe Rareș Bogdan în fruntea PNL Argeș. Adică, să lase omul Parlamentul European, atribuțiile de primvicepreședinte și să vina la Argeș să-l facă deputat pe Perianu.

Adăugiri din pix pe capetele de tabel

Surse din cadrul partidului au dezvăluit că respectivele liste de semnături par falsificate. Mai exact, primele rânduri primele două rânduri sunt scrise la calculator („Lista semnatarilor pentru concocarea Colegiului Director Județean al PNL Argeș”), apoi cineva a adăugat cu pixul „și care susțin preluarea președenției interimare a PNL Argeș de către europarlamentarul PNL, domnul Rareș Bogdan”. !!!!!! Exact așa! ( facsimil 1).

Mai mult, nu toate listele sunt la fel, unele fiind tabele, iar altele sunt liste fără linii și paragrafe unde sunt trecuți nominal semnatarii. Acesta este un indiciu că listele au fost strânse în momente diferite! Cap de tabel completat cu pixul, liste alcătuite pe tipuri diferite de tabele, ordonări, fără numerotare. Pe sistem cine a vrut să facă o listă sau a avut una pe-acasă a ieșit cu ea la interval, să dea bine la numărătoare. Astea sunt minunatele liste duse la București! Sa nu vă imaginați că foile seamănă între ele sau că ar fi cap de tabel pe fiecare!!!!

Listele luate la „puricat” de PNL național

Pe surse, am aflat, că grosolăniile din tabelele pe care le-au depus la Bucureși ca și dovadă a faptului că organizația Argeș nu l-ar mai susțșine pe Adrian Miuțescu au fost luate la puricat. Mai exact, neconcordanțele care au fost semnalate anterior, adăugirile din pix și diferențele izbitoare dintre liste sunt analizate în această perioadă la Centru.

În urma analizei, nu este exclus să reiasă că sunt dovezi neconcludente, ba chiar făcături și să se ia măsuri împotriva liderilor contestatarilor.

Mulți semnatari pe liste, puțini susținători ai puciului în realitate

Tot pe surse am aflat că de la Centru au fost sunați majoritatea celor care ar fi că semnat împotriva președintelui Miuțescu. Unul câte unul, cei din liste au dat înapoi și nu ar fi recunoscut să fi semnat vreodata pe vreun astfel de tabel. E drept că pare să fi fost și semnături pe bune: vreo trei din cei sunați continuă să creadă în himera venirii lui Rareș Bogdan la PNL Argeș.