
Un tânăr a lovit cu mașina în această dimineață un bărbat care traversa o stradă din Curtea de Argeș. Din primele informații, un bătrând de 77 de ani a traversat printr-un loc nepermis fără să se asigure, moment în care șoferul de 26 de ani nu a mai putut evita impactul și a lovit pietonul din plin.
Nu a rămas la fața locului să vadă dacă bărbatul este bine și a demarat în trombă în speranța că nu va fi găsit de polițiști și sancționat pentru incident, dar la scurt timp a fost depistat în trafic de agenții rutieri. În urma verificărilor, oamenii legii au constatat că tânărul avea permisul suspendat din cauza unor infracțiuni rutiere. Astfel, șoferul s-a ales cu dosar penal pentru conducere fără drept, vătămare din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție
În ceea ce privește victima, aceasta acuza dureri la piciorul drept și a fost rănit la mâna stângă. Bătrânul a fost preluat de un echipaj SMURD care i-a acordat primele îngrijiri medicale și a fost transportat la spital pentru investigații suplimentare.
„Din verificările preliminare, efectuare de polițiștii Biroului Rutier Curtea de Argeș, s-a stabilit că un bărbat de 26 de ani, din Băiculești, care conducea un autoturism pe str. Rozelor din municipiul Curtea de Argeș, ar fi acroșat un bărbat de 77 de ani, din Curtea de Argeș.
După producerea evenimentului, conducătorul autoturismului a părăsit locul producerii evenimentului rutier fără încuviințarea polițiștilor, fiind identificat la scurt timp. Din verificările efectuate până în prezent, a rezultat că bărbatul care ar fi condus autovehiculul implicat în accident are dreptul de a conduce suspendat. Bărbatul de 78 de ani a fost transportat la spital pentru investigații medicale.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere fără drept, vătămare din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție, conform art. 196, 335 și 338 din Codul Penal, iar verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut” potrivit IPJ Argeș.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
