Un tânăr de 25 ani a fost grav rănit în urma unui accident petrecut în această dimineață în care au fost implicate o mașină și o autobasculantă. Din primele informații, se pare că șoferul autoutilitarei ar fi intrat în depășire fără să se asigure și a lovit autoturismul în care se afla tânărul care venea din sens opus. În urma impactului, bărbatul de 25 ani a rămas încarcerat și a suferit mai multe leziuni grave.
CITEȘTE ȘI: De când vom circula pe autostradă de la Braşov până la Bucureşti! Anunțul momentului pentru toți șoferii!
La fața locului au intervenit pompierii cu un echipaj de descarcerare, care l-au scos pe tânăr dintre fiarele contorsionate ale autoturismului. Ulterior a fost preluat de un echipaj SMURD care i-a acordat primele îngrijri medicale și a fost transportat la spital.
“Din primele cercetări efectuate, poliţiştii rutieri au stabilit faptul că autoturismul era condus de către un bărbat în vârstă de 25 de ani, din Răşinari iar autobasculanta de către un bărbat în vârstă de 49 de ani, din Roşia. Cele două autovehicule circulau din sensuri opuse, iar din primele cercetări se pare că şoferul autobasculantei ar fi pătruns pe sensul opus de mers”, a precizat Luciana Lazăr, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu.
De asemenea, oamenii legii s-au deplasat pentru demararea cercetărilor în urma cărora vor fi stabilite cauzele exacte ale accidentului.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp