Tânăr de 25 de ani intoxicat cu monoxid de carbon

Tânăr de 25 de ani intoxicat cu monoxid de carbon Părinţii şi-au găsit fiul mort în baie! Tragedie fără margini într-o familie din Nucșoara. Fiul lor în vârstă de 25 ani s-ar fi sufocat cu monoxid de carbon după ce aparatul instant care funcţiona pe gaze,  pentru încălzirea apei, s-ar fi defectat.

Părinţii au fost cei care l-au găsit. Mama acestuia, în vârstă de 48 de ani, a sunat imediat la 112 să cheme ambulanţa, după care a leşinat. Poliţiştii și echipajele medicale au ajuns imediat la faţa locului. Din păcate, pentru tânărul Andrei Berevoianu nu s-a mai putut face nimic.
Părinţii lui Andrei, mama şi soţul ei în vârstă de 49 de ani, au fost preluaţi în stare de inconştienţă si duşi la spitalul municipal Curtea de Argeş.
Andrei Berevoianu abia împlinise 25 ani şi lucra la o firmă din Domneşti. Acesta mai are o soră care este plecată la muncă în străinătate şi care, acum, va trebui să se întoarcă în ţară să-şi conducă fratele pe ultimul drum.

Prietenii lui Andrei au rămas şocaţi la aflarea veştii. Sute de mesaje de condoleanțe au fost scrise pe pagina de socializare a lui Andrei Berevoianu.

Dumnezeu să-l ierte!

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.