ULTIMĂ
ORĂ

Târgul de Crăciun de la Craiova se pregătește de deschidere! Când va avea loc inaugurarea? Temă inedită anul acesta!

Târgul de Crăciun de la Craiova se pregătește de deschidere! Când va avea loc inaugurarea? Temă inedită anul acesta!

La Craiova au început pregătirile pentru Târgul de Crăciun, care anul acesta va avea ca temă „Spărgătorul de nuci”. Organizatorii anunță că decorarea centrului orașului va fi finalizată până pe 14 noiembrie, dată la care este programată deschiderea oficială a târgului.

CITEȘTE ȘI: Filmul tragediei din Trivale! Adi, tânărul de 18 ani-moment fatal într-o clipă neașteptată!

Pentru ediția din 2025, autoritățile locale pregătesc instalații luminoase, ornamente specifice, căsuțe pentru comercianți și decoruri de iarnă, astfel încât atmosfera de sărbătoare să fie resimțită în toată zona centrală a Craiovei.

Târgul va fi deschis între 14 noiembrie 2025 și 4 ianuarie 2026, iar amenajarea va include patru zone tematice distincte.

Una dintre aceste zone poartă denumirea „Circul”, unde căsuțele sunt decorate sub forma unui carusel. De asemenea, va exista o zonă cu specific tradițional românesc, cu căsuțe redecorate, dar și un spațiu dedicat copiilor, denumit „satul lui Moș Crăciun”.

Pe lângă acestea, va fi instalată și o structură specială pentru sania lui Moș Crăciun, care va survola Piața Mihai Viteazul.

Reprezentanții Primăriei Craiova au precizat că toate decorațiunile și amenajările din centrul orașului trebuie să fie gata până la data inaugurării târgului, pe 14 noiembrie.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.