Tăriceanu cere DEMISIA lui Kovesi: Şefa DNA, afectată de „corupţia de putere”

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, este de părere că procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, ar trebui să demisioneze după decizia Curţii Constituţionale care a stabilit că procurorii au încălcat Constituţia prin anchetarea OUG 13. Faptul că şefa DNA nu demisionează este, în opinia lui Tăriceanu, un semn că aceasta este afectată de „corupţia de putere”. „În orice stat de drept, o decizie ca aceea a CCR, ar fi fost urmată de demisia șefului instituției care a încălcat un principiu fundamental al democrației: separația puterilor în stat. Refuzul de a demisiona este încă o dovadă a ceea ce aș numi: corupția de putere. Am spus și repet: puterea absolută corupe absolut. Din păcate, DNA a acționat în logica instituțiilor opresive din statul comunist, convinse că au toată puterea și că nimeni nu le poate sta în cale. Decizia CCR este una istorică și cred că stopează ofensiva unor instituții nedemocratice de a prelua toată puterea în România. Ca președinte al Senatului, camera superioară a forului democratic suprem, nu pot decât să sper că în instituțiile nedemocratice mai sunt oameni care au suficientă responsabilitate pentru a înțelege că lucrurile trebuie să se schimbe”, scrie Tăriceanu pe Facebook. Potrivit şefului Senatului, schimbarea trebuie să înceapă cu o curățire a acestor instituții. „Opinia publică a aflat în ultimele săptămâni informații compromițătoare despre procurori care s-au comportat nedemn pentru funcția lor: au acționat abuziv, în logica cuiva care știe că are puterea absolută. De asemenea, au ieșit la suprafață informații legate de protocoale dintre SRI și DNA care depășesc cu mult cadrul legal de relaționare între cele două instituții. De la mic – la mare, de la cazuri individuale – la modalități de acțiune instituționale, se vede cum cancerul corupției de putere riscă să cuprindă întreg acest sistem. Deci, o curățire nu mai poate fi amânată”, mai spune Tăriceanu. Decizia CCR trebuie să aducă în prim-plan și încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor, mai susţine liderul ALDE, „deşi decizia nu este propriu-zis despre aceste drepturi, dar încălcarea lor este un efect nedorit al beției de putere”. „Am speranțe că eforturile mele, alături de reprezentanții asociațiilor de magistrați și o serie de voci din societatea civilă, vor da roade. În România de astăzi, drepturile și libertățile cetățenilor sunt încălcate, telefoanele cetățenilor sunt ascultate fără mandat, oameni nevinovați sunt hăituiți de justiția care ar trebuie să le facă dreptate, iar România pierde sute de milioane de euro la CEDO. Aceste lucruri trebuie schimbate și eu voi continua să acționez pentru a le schimba”, spune Călin Popescu Tăriceanu.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.