Teodor a dispărut de acasă! Băiatul are 14 ani iar părinţii îl caută disperaţi

DISTRIBUIȚI

Apel disperat din partea unei familii din Piteşti! Teodor a dispărut de acasă, băiatul, în vârstă de 14 ani, fiind văzut ultima dată luni după-amiază. A plecat la şcoală dar nu a mai ajuns. Ajutaţi-i să îşi găsească copilul!

Teodor a dispărut de acasă luni în jurul orei 14,00. Sora lui a postat un apel disperat pe contul său de Facebook, cerând ajutorul cetăţenilor. ”Teodor a plecat ieri spre şcoală, unde nu ar fi ajuns şi nu s-a mai întors acasă.

A plecat în jurul orei 14 din zona Mobila Slava/Mall Podul Viilor, urmând ca la ora 15 să fi avut cursuri la Liceul Dacia de pe Teilor. Este un băiat foarte liniştit, nu lipseşte de la şcoală.

Era îmbrăcat cu blugi albastru închis, hanorac negru si geacă tot neagră. Nu este tuns şi poartă mai mereu breton pe frunte.
Orice informație este de folos. Share vă rog. Vrem să îl găsim!!”

Familia a sesizat Poliţia luni seară, în jurul orei 23.00, văzând că băiatul nu este de găsit. Teodor Petrescu are 14 ani şi este elev la Grupul Şcolar Dacia, din Piteşti. Locuia cu părinţii. Este cunoscut ca fiind un copil liniştit care nu a creat probleme familiei.  Cei care l-au văzut pe băiat sunt rugaţi să sune la 112. Chiar şi cea mai mică informaţie le poate fi de folos oamenilor legii pentru a-i da de urmă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here