ULTIMĂ
ORĂ

Teroare în familie: bărbat cu armă, patru copii și gloanțe trase spre polițiști!

Teroare în familie: bărbat cu armă, patru copii și gloanțe trase spre polițiști!

Un incident grav a avut loc miercuri dimineață, în jurul orei 05:00, în comuna Șimnicu de Sus (județul Dolj), unde un bărbat și-a amenințat familia și a deschis focul asupra polițiștilor. O femeie de 36 de ani a sunat la 112, anunțând că soțul său o amenință, în timp ce se află în locuință cu cei patru copii minori.

CITEȘTE ȘI: Permisul suspendat, mai ușor de recuperat – ce trebuie să faci? Parlamentul a decis!

Polițiștii din cadrul Secției 1 Melinești au intervenit de urgență și, însoțiți de apelantă, au ajuns la adresa indicată. Pentru a pătrunde în curtea casei, au fost nevoiți să escaladeze gardul. În acel moment, bărbatul a ieșit cu o armă în mână și i-a amenințat direct pe agenți.

Deși polițiștii au emis somații legale, acesta a refuzat să se supună. S-au tras două focuri de avertisment în aer, însă individul a ripostat și a tras asupra forțelor de ordine, retrăgându-se apoi în casă. A revenit ulterior cu amenințări verbale, iar efectivele au fost suplimentate.

În cele din urmă, bărbatul a fost imobilizat fără ca cineva să fie rănit și a fost condus la sediul Poliției pentru audieri.

Potrivit IPJ Dolj, în urma folosirii armelor din dotare nu s-au înregistrat victime sau pagube materiale. Pe numele suspectului a fost deschis un dosar penal pentru amenințare, uz de armă neletală și ultraj, fiind sesizat și Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova.

Formularul de evaluare a riscului completat de polițiști a indicat pericol iminent pentru siguranța familiei, motiv pentru care a fost emis un ordin de protecție provizoriu, valabil cinci zile.

Teroare în familie: bărbat cu armă, patru copii și gloanțe trase spre polițiști!

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.