
Trei tineri argeșeni aflați în carantină au decis, din câte se pare, să nu respecte legea și să iasă la plimbare. Însă, norocul nu le-a surâs pentru mult timp pentru că, în timp ce se plimbau au fost descoperiți de un echipaj de poliție care i-a condus la adresa declarată și i-a sancționat cu câte 1000 de lei.
În ziua de 24 februarie polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Călinești au depistat, în jurul orei 11:30, pe DC 704C de pe raza localității Călinești, trei tineri, de 19, 20 și 24de ani, care figurau în carantină la adresa declarată, de pe raza localității de domiciliu. În urma celor constatate, cei în cauză au fost sancţionaţi cu amendă în valoare de 1.000 de lei, fiecare, conform Legii 55/2020 privind unele măsuri de combatere a pandemiei de COVID-19, iar situaţia constatată a fost comunicată către D.S.P. Argeş.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
