ULTIMĂ
ORĂ

Tineri spulberați de o mașină scăpată de sub control! Autoturismul a luat foc după impact!

Tineri spulberați de o mașină scăpată de sub control! Autoturismul a luat foc după impact!

Un accident rutier deosebit de grav a avut loc în noaptea de 12 iunie, în orașul Oțelu Roșu, fiind surprins în întregime de camerele de supraveghere din zonă. Imaginile surprind momentul în care un autoturism pierde controlul direcției, lovește o mașină parcată lângă care se aflau patru tineri, iar apoi ricoșează în partea opusă a parcării, fiind ulterior cuprins de flăcări.

CITEȘTE ȘI: Permisul suspendat, mai ușor de recuperat – ce trebuie să faci? Parlamentul a decis!

Accidentul s-a produs în jurul orei 23:51, pe strada Rugului. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, un tânăr de 20 de ani din localitatea Zăvoi, aflat la volanul unui autoturism, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a acroșat cu partea laterală stânga-față un autovehicul parcat regulamentar. Lângă acesta se aflau doi tineri de 18 ani, care au fost răniți în urma impactului.

Șoferul, precum și cei doi pietoni, au fost transportați la spital de echipajele de ambulanță. Cei doi tineri răniți au primit îngrijiri medicale, însă nu au rămas internați. Conducătorul auto a fost reținut pentru investigații suplimentare, dar și-a continuat tratamentul în unitatea medicală.

Testările efectuate de polițiști pentru consumul de alcool și substanțe psihoactive au avut rezultate negative.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Tineri spulberați de o mașină scăpată de sub control! Autoturismul a luat foc după impact!

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.