“Din primele cercetări se pare că cel aflat la volanul autoturismului ar fi pierdut controlul şi a pătruns pe contrasens, unde a lovit frontal autotrenul”, au menţionat reprezentanţii IPJ Covasna.

Accident grav pe DN 11, în localitatea Moacşa din judeţul Covasna. Doi oameni au murit iar alţi doi sunt răniţi.
Două persoane au murit şi alte două au fost rănite într-un accident rutier produs marţi dimineaţă pe DN 11 Braşov-Târgu Secuiesc, pe raza localităţii Moacşa, în zonă traficul rutier fiind blocat pe ambele sensuri.
Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Covasna au precizat că în accident au fost implicate un autotren înmatriculat în judeţul Argeş ce aparține firmei condusă de primarul de la Dâmbovicioara, Dumitru Secăreanu şi un autoturism din Republica Moldova în care se aflau trei persoane, două decedând în urma impactului.
“Au intervenit două echipaje de descarcerare, un echipaj SMURD şi două SAJ. Două victime din autoturism au fost extrase de echipajele de descarcerare, dar, din păcate, sunt decedate. Şoferul tirului şi un pasager din autoturism au fost transportaţi la UPU”, au precizat reprezentanţii ISU Covasna.
În zonă, traficul a fost blocat pe ambele sensuri, circulaţia rutieră fiind deviată de la intersecţia cu localitatea Reci (DN11) prin oraşul staţiune Covasna.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
