Un biciclist și-a pierdut viața în această dimineață în urma unui cumplit accient petrecut în localitatea Căldăraru. Din primele informații, se pare că șoferul unei autoutilitare nu l-ar fi observat și l-a lovit din plin pe bărbat. În urma impactului, aceasta a intrat în stop cardiorespirator din cauza rănilor grave, iar în ciuda eforturilor depuse de echipajelor SMURD și ale Serviciului de Ambulanță Județean Argeș nu s-a mai putut face nimic și a fost declarat decesul.
În urma tragediei, oamenii legii au deschis un odsar penal pentru ucidere din culpă în urma cărora vor fi stabilite cauzele exacte ale accidentului.
„Din verificările preliminare efectuate de polițiștii din cadrul Formațiunii Rutiere Costești, s-a stabilit că un bărbat de 55 de ani, din Uda, care conducea o autoutilitară pe DN 65A, pe raza comunei Căldăraru, în împrejurări care vor fi stabilite prin cercetări, a acroșat și accidentat un bărbat de 61 de ani, din Căldăraru. La fața locului a intevenit și un echipaj medical, ulterior fiind constatat decesul bărbatului.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat alcool. În cauză urmează să fie întocmit dosar penal conform art. 192 din Codul Penal, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc” potrivit IPJ Argeș.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp