ULTIMĂ
ORĂ

Tragedie după nuntă! Greșeala care a ucis o mireasă la ședința foto. A avut parte de o moarte înfiorătoare!

O tragedie a avut loc la doar câteva săptămâni după celebrarea căsătoriei, când o tânără mireasă și-a pierdut viața înecată în timpul unei sesiuni foto profesionale.

Maria Pantazopoulos, în vârstă de 30 de ani, se căsătorise cu soțul ei, Billy, pe data de 9 iunie 2012. La scurt timp după eveniment, cei doi au planificat o ședință foto pe cursul râului Ouareau, în proximitatea cascadei Dorwin din Montreal.

Deși peisajul zonei este impresionant, acesta prezintă și riscuri majore. Tânăra a pozat lângă cascadă și a intrat în apă pentru a obține cadrele dorite, moment în care situația a scăpat de sub control.

Vestimentația purtată s-a dovedit a fi fatală. Rochia de mireasă, deja voluminoasă, a devenit extrem de grea odată îmbibată cu apă, făcând imposibilă menținerea Mariei la suprafață.

În ultimele clipe, aceasta a reușit să îi strige fotografului că rochia o trage în jos și că nu mai poate înota. Deși bărbatul a sărit imediat în ajutorul ei, nu a reușit să o salveze din curenți.

Echipajele de scafandri au recuperat trupul neînsuflețit după câteva ore de căutări. Potrivit informațiilor amintite de Gândul, familia victimei a subliniat că Maria nu și-ar fi riscat viața pentru un simplu trend, ci a respectat instrucțiunile primite.

„Un lucru de care suntem siguri este că Maria noastră nu și-ar fi pus vreodată viața în pericol. A avut încredere în recomandarea domnului Louis Pagakis pentru locație și s-a simțit suficient de în siguranță pentru a participa la ședința foto singură cu fotografii. Familia solicită Consiliului Municipal din Rawdon să implementeze măsuri de securitate mai stricte pentru a evita alte tragedii”, au transmis apropiații, citați de mirror.co.uk.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.