Tragedie! Femeie de 30 de ani moartă în accident cumplit azi-noapte!
Un accident grav a avut loc aseară în municipiul Câmpia Turzii, județul Cluj. O femeie de 30 de ani și-a pierdut viața după ce autoturismul în care se afla s-a ciocnit violent cu o altă mașină. Impactul a fost devastator, iar victima a rămas blocată între fiarele contorsionate ale vehiculului.
Citește și: S-a aflat! Cât câștigă angajații lui Umbrărescu? Au lăsat joburile din străinătate și s-au întors în țară!
Când pompierii au ajuns la fața locului, femeia nu prezenta semne vitale. După ce a fost extrasă din mașină, medicii au inițiat imediat manevrele de resuscitare, însă, din păcate, toate eforturile au fost în zadar. La scurt timp, echipajul medical a fost nevoit să declare decesul.
Reprezentanții ISU Cluj au transmis detalii despre intervenție:
„Pompierii din cadrul Detașamentului Turda au intervenit (…) la un grav accident rutier petrecut pe strada Laminoriștilor din Câmpia Turzii. În accident au fost implicate două autoturisme, iar într-unul dintre acestea se afla o femeie încarcerată. Victima nu prezenta semne vitale și a fost extrasă de echipajele noastre”, au precizat salvatorii.
Potrivit acestora, în ciuda manevrelor de resuscitare efectuate de echipajul SAJ, decesul femeii a fost confirmat la locul accidentului.
La intervenție au participat o autospecială cu modul de descarcerare și două echipaje medicale SAJ.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp