
Tragedie! Polițist găsit mort în Penitenciar!
Incident grav în penitenciar! Fostul polițist Eugen Stan, condamnat la 20 de ani de închisoare pentru agresiuni sexuale, a fost găsit decedat marți, 14 ianuarie, în celula sa. Acesta fusese acuzat de comiterea a 18 agresiuni sexuale, inclusiv asupra unor minori.
Citește și: S-a aflat! Când vom circula de la Craiova pe litoral numai pe autostradă! Vestea așteptată de toți șoferii!
Potrivit unor surse din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), Stan fusese recent transferat de la Penitenciarul Giurgiu la Penitenciarul Mărgineni. Ancheta preliminară indică absența urmelor de violență pe corpul acestuia, principala ipoteză fiind că decesul a survenit din cauze naturale. Se știa că bărbatul avea un istoric medical. Cauza exactă a morții urmează să fie stabilită de medicii legiști, în urma autopsiei.
Cazul lui Eugen Stan a provocat o amplă indignare publică în momentul descoperirii faptelor. El a fost arestat în ianuarie 2018, după ce a agresat doi copii – o fată și un băiat – într-un lift dintr-un bloc situat în Sectorul 6 din București. La acea vreme, Stan lucra ca agent în Brigada de Poliție Rutieră.
Ancheta a dezvăluit că fostul polițist își urmărea victimele până acasă și le ataca fie pe scara blocului, fie în lift. În perioada 2 noiembrie 2009 – 5 ianuarie 2018, acesta a agresat sexual 18 persoane, cu vârste cuprinse între 5 și 38 de ani, în diverse zone din București.
În octombrie 2020, Eugen Stan a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel București la 20 de ani de detenție. La scurt timp după încarcerare, el a început să manifeste probleme de sănătate, fiind diagnosticat cu afecțiuni severe, inclusiv un accident vascular cerebral, și a solicitat suspendarea pedepsei pe motiv medical.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp