
Tragedie! Un avion s-a prăbușit peste mai multe case, cel puțin 6 morți!
Cel puțin șase persoane au murit, iar alte două au fost grav rănite, după ce un avion ambulanță s-a prăbușit joi peste mai multe locuințe aflate la periferia orașului Nairobi, capitala Kenyei, relatează AFP, citată de Agerpres.
CITEȘTE ȘI: Vești bune pentru șoferi! Cum vor putea face ITP-ul gratuit?
Potrivit autorităților locale, patru persoane aflate la bordul aeronavei, inclusiv pilotul, și-au pierdut viața. Alte două victime au fost identificate în locuințele afectate de impact. Printre răniți se numără și o femeie în vârstă, transportată de urgență la spital.
Henry Wafula, administratorul districtului Kiambu – zona în care s-a produs tragedia –, a confirmat bilanțul provizoriu și a declarat că echipele de intervenție continuă căutările printre dărâmături, în speranța identificării unor eventuali supraviețuitori.
La fața locului, imaginile sunt cutremurătoare: resturi de avion împrăștiate, case distruse complet și localnici în stare de șoc. Un excavator a fost adus pentru a degaja ruinele sub privirile a sute de oameni adunați în zonă.
Avionul, aparținând companiei de ambulanță aeriană AMREF Flying Doctors, decolase de pe un aeroport din centrul capitalei și urma să ajungă la Hargeisa, în Somaliland. Într-un comunicat oficial, compania a anunțat că „lucrează îndeaproape cu autoritățile pentru a stabili cauzele tragediei”.
Martorii spun că aeronava ar fi luat foc în aer, apoi s-a prăbușit peste o zonă dens populată, unde se aflau aproximativ 12 case.
„Avionul a trecut foarte aproape de clădirea noastră și a făcut-o să se zguduie”, a declarat Irene Wangui, locuitoare din zonă. „După impact, am văzut bucăți de trupuri împrăștiate peste tot.”
„Am pierdut tot ce aveam”, a spus printre lacrimi Margaret Wairimu, o altă localnică, a cărei casă a fost mistuită de flăcări. „Dar îi mulțumesc lui Dumnezeu că copiii mei nu erau acasă.”
Autoritățile kenyene au deschis o anchetă pentru a stabili circumstanțele exacte ale tragediei.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
