Trei case și patru mașini făcute scrum în Muscel!

DISTRIBUIȚI

Trei case și patru mașini făcute scrum în Muscel! Un incendiu devastator a izbucnit în localitatea argeşeană Dâmbovicioara, în noaptea de sâmbătă spre duminică.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş, incendiul a izbucnit într-una dintre gospodării şi s-a extins apoi la celelalte imobile, aflate la mică distanţă. Flăcările au mai distrus o importantă cantitate de cherestea, dar şi ceară şi miere de albine.

La faţa locului s-au deplasat trei autospeciale de la ISU Argeş, dar şi un echipaj de la serviciul voluntar pentru situaţii de urgenţă din comuna Rucăr. Alimentarea cu apă s-a realizat din bazine aflate la 200 de metri de locul incendiului.

Reprezentanţii ISU Argeş au precizat că nu s-au înregistrat victime.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here