Trei polițiști de la Secția 3 judecaţi pentru purtare abuzivă

Doi ofițeri și un subofițer de la Secția 3, trimiși în judecată pentru purtare abuzivă așteaptă veridictul final. Este vorba despre Mihai Geabelea, Elvis Vasile Bujdei și Alexandru Păsărin. Magistrații ar fi trebuit să se pronunțe în acest caz la începutul săptămânii numai că sentința a fost amânată pentru sfârșitul acestei săptămâni.
Polițiștii ar fi agresat doi bărbați din Trivale
Potrivit rechizitoriului întocmit în acest caz, cei trei polițiști i-ar fi agresat pe doi bărbați din cartierul Trivale, Sandu Liviu Ivan și Decebal Constantin Lincă. Oamenii legii erau în patrulare, iar cei doi stăteau de vorbă într-o mașină. Li s-au cerut actele numai că aceștia nu le aveau la ei, le-au cerut voie totuși polițiștilor să meargă să le ia. De aici spiritele s-ar fi încins, cei doi fiind agresați atât în locul în care au fost găsiți, cât și la secție, așa cum a constatat procurorul de caz. Potrivit rechizitoriului, la sediul secției 3 principalii protagoniști ar fi fost cei doi subofițeri, ofițerul fiind doar supervisor. După ceva timp, cei doi bărbați au reușit să scape și au mers la Spitalul Județean Argeș, fiind diagnosticați cu răni destul de grave, unul dintre ei alegându-se cu timpanul spart. Cei trei polițiști au fost trimiși în judecată pentru purtare abuzivă, iar dacă vor fi găsiți vinovați vor spune adio uniformei de polițist. Decizia care urmează să fie dată de către magistrații Curții de Apel Pitești nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție. În afară de cei trei inculpați și cele două victime, au fost citate ca părți în acest proces Spitalul Județean de Urgență Pitești – ca parte civilă, dar și Inspectoratul de Poliție Argeș, ca parte responsabilă civilmente.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.