Trenuri întârziate, orarul e decalat cu peste două ore

20
trenuri_intarziate, ninsori, CFR

Vremea rece a generat deja întârzieri în Gara de Nord. La sosirea trenurilor orarul e decalat şi cu peste două ore. De pildă, trenul care soseşte de la Craiova are o întârziere de două ore şi jumătate, în timp ce trenul care a plecat de la Piteşti înregistreată, luni la prânz, o întârziere de trei sferturi de oră. CFR Călători recomandă călătorilor să se informeze de mersul trenurilor înainte de a pleca la drum întrucât există posibilitatea apariției de modificări în circulația trenurilor.
Din cauza vremii geroase şi a temperaturilor scăzute, trenurile vor circula conform reglementărilor specifice condițiilor de iarnă, anunţă luni CFR Călători, care a luat o serie de măsuri. Compania recomandă călătorilor să se informeze de mersul trenurilor înainte de a pleca la drum întrucât există posibilitatea apariției de modificări în circulația trenurilor.

Pentru preîntâmpinarea unor eventuale perturbări în circulaţia feroviară, CFR Călători ia deja următoarele măsuri:  asigurarea locomotivelor Diesel de rezervă și pregătirea materialului rulant pentru circulație în condiții de iarnă; suplimentarea echipelor de intervenție și asigurarea personalului necesar pentru deszăpezirea unităților proprii (revizii, depouri, etc); pregătirea suplimentară a garniturilor şi verificarea acestora înainte de plecarea la drum, potrivit CFR Călători.

Compania recomandă călătorilor să se informeze despre condiţiile meteo şi să apeleze telefonic Gara CFR din localitatea de plecare pentru informații actualizate despre mersul trenului cu care intenționează să călătorească.