Tudorel Toader, audiere cu scandal în Parlament

8

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a fost audiat luni, 29 ianuarie, în comisiile juridice reunite, pentru un aviz în vederea ocupării portofoliului și în Cabinetul Dăncilă. În discursul său de peste 20 de minute, Toader s-a referit și la efectele recursului compensatoriu, măsură luată anul trecut în scopul scăderii aglomerării din penitenciare.

Astfel, potrivit ministrului Justiției, în urma aplicării recursului compensatoriu (6 zilele scăzute din pedeapsă la fiecare 30 de zile petrecute în condiții de detenție necorespunzătoare), au fost eliberați 4458 de deținuți.

În ciuda impresiei generale că foarte mulți dintre cei eliberați au comis noi infracțiuni și s-au întors în penitenciare, Tudorel Toader a afirmat că doar 42 de persoane se află în această situație, ceea ce reprezintă sub 1% din total.

În secția de întrebări, senatorul PNL Daniel Fenechiu a protestat vehement față de decizia președintelui de ședință, Eugen Nicolicea, de a permite o singură întrebare din partea fiecărui grup parlamentar. Fenechiu l-a acuzat pe Nicolicea de abuz, pe un ton ridicat, afirmând că o asemenea decizie este fără precedent. În replică, Nicolicea i-a spus liberalului că are „o problemă” și l-a amenințat cu evacuarea din sală.

După alte câteva întrebări, Alina Gorghiu a amenințat că va întrerupe orice altă intervenție dacă nu se permite adresarea tuturor întrebărilor din partea opoziției. Ministrul Toader a afirmat că nicio întrebare nu îi este incomodă, fiind disponibil să răspundă la întrebări toată ziua.