Turişti evacuaţi! Incendiu la Cetatea Poienari! VIDEO

5

În jurul prânzului, un incendiu de vegetaţie a izbucnit în jurul Cetăţii Poienari. Pentru stingerea focului au fost mobilizaţi, peste 50 de pompieri, deoarece focul arde până în acest moment pe o suprafaţă de 500 mp. Incendiul are multiple focare.

Se intervine cu 3 autocamioane, 2 autospeciale de primă intervenţie şi comandă şi un echipaj SMURD.

La faţa locului intervin peste 50 de pompieri care acționează cu mijloace de primă intervenție pentru limitarea şi lichidarea incendiului. Alături de aceștia, au sosit în sprijin, 14 jandarmi.

Pentru eficientizarea misiunii de răspuns, la nivelul județului a fost ridicată capacitatea operațională, astfel încât forte suplimentare sa ofere sprijin colegilor aflați deja în teren.

Totodată, un elicopter, dotat cu sistem Bumbi Bucket, a fost solicitat pentru efectuarea recunoașterilor din aer și utilizarea acestuia la operațiunea de stingere.

De asemenea, pentru ca intervenția sa nu afecteze turiștii aflați în zonă, s-a luat măsura evacuării acestora. Nu au fost înregistrate victime sau alte situații care să genereze probleme deosebite.

La acest moment misiunea este în dinamică, accesul în zonă fiind restricționat de către poliție.

Comments are closed.