prima-proinstal
Obiectiv de Argeș

Turneu de tenis de câmp pentru amatori

Dacă fotbalul a murit, în judeţul nostru sunt şi ale sporturi care încep timid să se afirme. O astfel de încercare o face şi Ion Tunaru, omul care a stat atâta timp în spatele echipei de fotbal fete a Piteştiului, desfiinţată din lipsa fondurilor anul trecut.  Astfel, în perioada 6-10 iulie 2013 se va organiza prima ediţie a turneului de tenis de câmp masculin la simplu denumit  Trivale Tenis Tour (T.T.T.), în cadrul „Tenis Club Alice & Tunes”, situat în cartierul piteştean cu acelaşi nume. Taxa de participare este de 100 de lei, dar include şi două şedinţe prealabile de pregătire pentru doritorii care vor să facă mişcare. Premiile acordate vor fi şi ele unele pe măsură. Locul I va fi recompensat cu 1000 de lei iar vicecampionul cu echipament sportiv (rachetă tenis, set mingi şi tricou). Nici cel care se va clasa pe locul trei nu va pleca acasă cu mâna goală. Acesta va învăţa să devină mai bun în vederea turneului viitor în cadrul a două şedinţe gratuite de pregătire.  Înscrierile se pot face până la data de 5 iulie 2013, în limita a 32 de locuri pe tabloul de concurs. Demn de menţionat este că se poate înscrie orice doritor, indiferent de vârstă. Dacă vor exista şi fete care vor să participe va fi organizat un turneu separat, la o dată ce va fi stabilită ulterior. Primele mingi vor fi schimbate de concurenţi în cadrul şaisprezecimilor pe 6 iulie. Fazele superioare ale competiţiei se vor disputa între 7 şi 10 iulie. Pentru înscrieri şi alte informaţii, puteţi contacta organizatorii la adresa de email: www. [email protected] şi la numerele de telefon: 0723.694.813 şi 0725. 736. 120.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.
Powered by VA Labs