Uimitor! „Președintele” studenților liberali argeșeni – vise de conducător!

DISTRIBUIȚI

Clubul Studenților Liberali Argeș, desființat prin decizia Biroului Executiv Național al PNL, a criticat printr-un comunicat remis mediei argeșene excluderile votate în ultima ședință a BPJ al PNL Argeș. Așa zisul președinte, Raul Năvligu, un no name al politicii din județ, susține printr-o declarație că organizația liberală a argeșenilor are nevoie de o reformă.

Un grup de puciști – „marii reformatori” ai PNL Argeș

„Clubul Studențesc Liberal Argeș condamnă cu fermitate atitudinea abuzivă a președintelui Adrian Miuțescu. Considerăm că acesta încalcă în mod vădit principiile și valorile liberale, suprimând democrația în partid și dreptul de a avea altă opinie decât a domniei sale.

În ședința Biroului Politic Județean de ieri (n.r. – 03 iulie), domnul Adrian Miuțescu a propus și a și exclus din PNL, liderii organizației de tineret de la nivel local și județean, acuzându-i de lucruri total nereale și răzbunându-se pe aceștia pentru faptul că au avut curajul să își susțină punctele de vedere în interiorul PNL Argeș și chiar că au avut altă opțiune în competițiile interne din PNL. Regretăm faptul că așa a înțeles domnul Adrian Miuțescu să se raporteze la tinerii liberali” susține CSL Argeș în prima parte a comunicatului.

Realitatea este cu totul alta! În noiembrie 2018 a fost dizolvat Comitetul Naţional al  Cluburilor Studenţeşti Liberale, printr-o Decizie a Biroului Executiv Naţional al Partidului Naţional Liberal. Odată cu această decizie au fost dizolvate şi toate Birourile Judeţene ale Cluburilor Studenţeşti Liberale, inclusiv în județul Argeş.

Cât despre exludere, motivele au fost comunicate oficial de către conducerea PNL Argeș. Este vorba despre:

  • neimplicarea în acțiunile partidului, lipsa acțiunii politice
  • abateri repetate de la política şi deciziile PNL Argeş, a hotărârilor BPN şi BPJ, prin denigrarea pe reţelele de socializare şi în grupurile interne de comunicare a PNL – declaraţii care au  dăunat intereselor şi/sau imaginii partidului, liderilor săi locali şi naţionali
  • organizarea unor grupuri şi acţiuni în interiorul PNL, instigând membrii partidului împotriva conducerii judeţene şi naţionale.

Mai mult, o parte dintre membrii excluși au avut o realație foarte apropiată cu PSD, unii dintre ei beneficiind în ultimul an de contracte substanțiale cu diverse firme sau instituții conduse de social democrați.

Raul Năvligu – pierdut în timp și spațiu

Raul Năvligu este un nume nou, chiar necunoscut în politica argeșeană. Acesta s-a semnat în comunicatul de presă al Clubului <inexistent> Studenților Liberali ca președinte, omițând faptul că acesta a fost desființat de mai bine de opt luni.

„Regret că s-a ajuns la un asemenea comportament între colegi. Chiar nu îmi explic atitudinea domnului Miuțescu. Cei care au fost excluși sunt oameni vechi în PNL, oameni care și-au dovedit atașamentul față de partid și oameni pe care PNL s-a putut baza de fiecare dată. Nu înțeleg de ce domnul președinte nu a considerat că trebuie să fiu și eu convocat la această ședință, cu toate că sunt membru de drept al Biroului Politic Județean al PNL Argeș. Nu am primit nici pana acum o explicație și cred că voi primi o explicație asa cum au primit-o și colegii mei pentru excludere. Suntem solidari cu ei și credem în continuare ca PNL Argeș are nevoie de o reformă internă” a declarat președintele CSL Arges, Raul Năvligu.

Și de această dată realitatea este total alta. Membrii excluși, care după spusele lui Năvligu au fost oameni de nădejde pentru PNL Argeș, nu au muncit o clipă în campania electorală, ba chiar au dus un război cu organizația județeană.

Tiberiu Avrămescu a început să facă opoziție partidului încă din campania pentru Primăria din 2016, când Narcis Sofianu candida pentru fotoliul de primar. Mai exact, Avrămescu mergea în fața echipei liberale și îndemna oamenii să nu îl voteze pe Sofianu. Ulterior, după dizolvarea unei alte conduceri inexistente – BPL al PNL Pitești – și demiterea lui Radu Perianu din fruntea filialei, Tiberiu Avrămescu a declarat război deschis lui Adrian Miuțescu și a restului BPJ.

Dumitru Moise, Flavia Ghițu, Otilia Șerban, Andrei Moșteanu și Dragoș Predescu s-au alăturat campaniei denigratoare lansată de Avrămescu și din decembrie 2018 aceștia au „înjurat” permanent partidul. Mai mult, în campania electorală nu au muncit și au preferat să stea în fața unui calculator, pe Facebook și să posteze tot felul de mesaje anti PNL Argeș.

A avut PNL Argeș un Club al Studenților Liberali?

Raul Năvligu a fost propulsat în funcția de președinte al CSL Argeș de către groparul organizației municipale a PNL, Radu Perianu. Activitatea sa este zero, inclusiv cea de pe mediul online, unde ultima postare este defapt un share la o poză concepută de staff-ul de campanie al organizației naționale. În rest, niciun eveniment, nicio ieșire în public. De conferințe nici nu se mai pune problema.

CSL Argeș, făcând parte din TNL Argeș, a avut exact aceeași atitudine: organizație cu membrii doar cu numele! Tinerii liberali s-au evaporat după ce l-au votat în masă pe Radu Perianu în urmă cu trei ani la conducerea PNL Pitești. După acel moment s-au făcut nevăzuți! Cât despre studenți… dacă ar fi fost membrii, poate în campania pentru alegerile europarlamentare ar fi ieșit pe stradă alături de candidatul PNL Argeș, care, culmea, unora le mai este și profesor. Este vorba de prorectorul Upit, Emanuel Soare.