Uimitor! USR trimite delegați în secțiile de votare pe banii statului!

În această dimineață USR a făcut un apel la doritorii care vor să fie delegați din partea organizației politice la Referendumul din 6-7 octombrie. Uniunea Salvați România este recunoscută pentru numărul puțin de membri, astfel apelează la acest tertip pentru a aduce cât mai mulți oameni în secțiile de votare.

Potrivit anunțului, useriștii recunosc că nu au cum să acopere numărul necesar, astfel, îi ademenesc pe simpatizanți că „activitatea în secția de votare se remunerează de către stat”.

„Oficial, în weekendul 6-7 Octombrie 2018, va avea loc referendumul pentru redefinirea familiei în Constituție. Este extrem de important ca USR să participe cu delegați în toate secțiile de votare!

Va fi un referendum fără sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot, adică nu vom ști care este prezența reală la urne, deși acest lucru este fundamental pentru ca referendumul să fie valabil.

USR, ca partid parlamentar, trebuie să trimită un delegat în fiecare secție de votare pentru a se asigura de corectitudinea procesului, având în vedere și antecedentele penale ale lui Liviu Dragnea pe tema fraudării referendumului.

Membrii USR se vor mobiliza pentru a acoperi cât mai multe secții de votare, dar sunt peste 19.000 secții, așa că facem apel la simpatizanții partidului, precum și la simpli cetățeni care vor să fie delegați din partea USR să se înscrie pe site-ul http://delegati.usr.ro/ pentru a supraveghea referendumul.

E bine de știut:

– Delegații USR nu trebuie să fie neapărat membri de partid

– Activitatea în secția de votare se remunerează de către stat

– Înainte de votare, delegații amenajează secția de votare, verifică materialele (buletinele de vot, listele electorale, cabinele de vot, ștampilele, rechizitele) și sigilează sala

– În zilele de votare, delegații verifică actele de identitate, pun alegătorii să semneze pe listele electorale, înmânează ștampila și buletinele de vot

– După încheierea votării, delegații numără voturile și întocmesc procesele-verbale de constatare a rezultatelor votării

– Toți delegații vor primi în timp util un ghid detaliat și, de asemenea, USR va organiza și traininguri video.” Anunță USR pe pagina oficială de Facebook.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.